Dragi ieșeni, vă reamintim că pe 6 iulie va avea loc Swimathon Iași la ștrandul municipal, #Iași. Anul acesta, cu ajutorul vostru, vrem să facem diferență în destinul #Valentinei și #Gabrielei, două eleve ambițioase care au demonstrat că prin perseverență își pot schimba singure cursul vieții, că nici un vis nu este prea mare și niciun obstacol nu este imposibil de trecut. Valentina și Gabriela sunt în clasa a XII-a și provin din medii defavorabile dar își doresc să urmeze studiile universitare. Obiectivul nostru este să le oferim o #bursă lunară în valoare de 500 RON pentru întreținere, cazare, cumpărarea materialelor didactice…
Noi vrem să le ținem ușa deschisă, să le oferim o șansă. Pentru ca ușa să nu se închidă prea devreme, avem nevoie de autorul tău!
Le poți susține pe Gabriela și Valentina printr-o contribuție financiară, aici
http://swimathon.fundatiacomunitaraiasi.ro/…/bursa-rotara…/…

Despre acest proiect:

Valentina și Gabriela sunt cele mai bune prietene încă din clasa a 9-a, iar pasiunea pentru studiu și ambiția de a visa cât mai sus în ciuda oricăror obstacole au reprezentat două dintre cărămizile care au stat la baza prieteniei lor. Eleve în clasa a XII-a la Colegiul ,,Mihai Eminescu” Iași și beneficiare ale programului Asociației Proruralis, Valentina și Gabriela și-au asigurat întotdeauna șansa unui viitor mai bun prin perseverența academică de care au dat dovadă. Acum se află la o răscruce de drumuri, întrucât ambele îsi doresc ca după terminarea liceului să înceapă studiile universitare, însă posibilitățile materiale ale famiilor din care provin sunt limitate. Valentina Damian provine dintr-o familie cu 3 copii, în care ambii părintii sunt casnici, mama fiind nevoită să renunțe la cariera în învățământ pentru a avea grijă de sotul ei care suferă de un handicap locomotor, căpătat în urma unui accident de serviciu. Cei 4 membri ai familiei se întretin numai din pensia tatălui. Valentina se pregătește pentru admiterea la Medicină și deja a fost acceptată la buget la Facultatea de Chimie a Universității ”Alexandru Ioan Cuza” în urma participării la concursul ,,Magda Petrovanu”. Gabriela Corbu provine dintr-o familie cu 4 copii și este prima din familie care ar putea să urmeze facultatea, cele două surori mai mari renunțând la acest vis și alegând să plece în străinătate. Nici unul dintre părinții nu au serviciu, iar cei 4 membrii ai familiei au venituri lunare destul de mici, sub salariul minim pe economie. Gabriela vrea să își continue studiile în domeniul relațiilor publice fiind atrasă de partea aplicată a comunicării, cât și de Marketing. An de an, Clubul Rotaract Iași Copou își propune să îi sustină pe elevii care își doresc să continue studiile universitare, însă a căror situatie financiară reprezintă un impediment. In ultimii 3 ani, ne-ai ajutat să facem o diferentă în viitorul Andradei și astfel împreună am reusit să ii oferim o bursă lunară care au suplinit o parte din cheltuielile de la facultate de-a lungul celor 3 ani de studiu. Anul acesta vrem să continuăm pe acest drum și să facem diferenta în destinul Valentinei și Gabrielei, două eleve care au demonstrat că prin constiinciozitate și perseverență îsi pot schimba singure cursul vietii, că nici un vis nu este prea mare și nici un obstacol nu este imposibil de trecut atât timp cât lupți, fie și cu morile de vânt uneori. Ajută-ne să le facem misiunea celor două fete mai usoară și sustine Bursa Rotaract. Proiectul Bursa Rotaract isi propune colectarea de fonduri pentru a asigura o bursa de studii pentru doi elevi de liceu de clasa a XII-a care provin din medii defavorabile, dar care iși doresc să urmeze și studiile universitare. Prin această bursă, Rotaract Iași Copou isi doreste să contribuie la temelia unui viitor mai bun și a unei cariere de succes pentru doi elevi carora destinul nu le-a zâmbit suficient. Obiectivele echipei sunt: – oferirea unei burse lunare in valoare de 500 RON, pentru întreținere, cazare, cumpărarea materialelor didactice, participarea la diferite congrese si conferinte etc.; – încurajarea elevilor/studenților defavorizați din punct de vedere financiar, de a-și continua studiile; posibilitatea de a se integra în societate, de a interacționa cu oameni noi, devenind astfel personalități integre.

Poți da share la această postare!

Site-ul acesta folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența!